Catedra de geografie umană, regională și turism

I. Informații generale

Sochircă Elena

Dr., conferențiar universitar
Șef catedră

Catedra Geografie Umană, Regională și Turism este o subdiviziune de bază a Facultății de Geografie, care organizează și realizeză activități didactice, metodice și științifice în domeniul Științe ale educației, Științe ale Pământului și Servicii Publice.

În anul 2018 a fost inițiat programul comun de studii superioare cu diploma dublă la ciclul II, master Managementul strategic în turism – Turism și dezvoltare regională, Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, România.

Elementele fundamentale de realizare a misiunii Catedrei corespund celor ale Facultății de Geografie și ale Universității de Stat din Tiraspol și prevăd:

  • generarea și transferul de cunoștinţe către societate prin cercetare știinţifică și educaţie;
  • formarea iniţială și continuă la nivel superior a specialiștilor în domeniul Științe ale educației, Științe ale Pământului, Servicii publice capabili să satisfacă, prin inserţie profesională, nevoile de competenţe ale mediului socio-economic;
  • dezvoltarea personală a studenților în spiritul creaţiei individuale și colective;
  • promovarea imaginii pedagogului prin formarea specialiștilor de înaltă calificare în domeniul Științe ale educației;
  • contribuţia la progresul știinţelor fundamentale și aplicative prin cercetare știinţifică, inovare și transfer tehnologic;
  • promovarea schimbului liber de opinii și a informației și experienței valorice;
  • promovarea valorilor europene în domeniile știinţific, cultural și educaţional, prin cooperare academică internaţională.

II. Istoria catedrei

Catedra Geografie Umană, Regională şi Turism în istoria sa înscrie diverse transformări. Odată cu fondarea Facultăţii de Geografie la 30 octombrie 1938 în cadrul Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol a fost organizat procesul instructiv-educativ la două catedre: Geografie Fizică Generală şi Geografie Economică.  În anii `50, la facultate a fost înființată a treia catedră – Catedra Geografie Regională şi Didactica Geografiei. Iar în anul 2002, în cadrul Facultății de Geografie se reorganizează aceste catedre, fiind formată Catedra Geografie Umană, Regională şi Turism în baza fuzionării catedrelor Geografie Economică şi Geografie Regională şi Didactica Geografiei. 

Nucleul de cadre didactice care au pus bazele geografiei economice din Republica Moldova s-a format in jurul savantului geograf, fondatorul Facultăţii de Geografie, Macarie Radul. Profesorul Macarie Radul a reprezentat elementul polarizator și dinamic în organizarea si funcţionarea catedrei de Geografie Economică. Macarie Radul a elaborat prima descriere socio-economică a republicii în perioada postbelică, unde a diferenţiat 4 regiuni economice, cu particularităţile sale specifice – de Nord, Centru, Sud şi Sud-Est. Sub conducerea lui Macarie Radul a fost elaborat primul Atlas de Ggeografie al R.S.S.M., unde sunt incluse 128 hărţi ce reflectă toate componentele mediului geografic, populaţiei şi activităţilor economice.

În perioada respectivă, în cadrul catedrei de Geografie Economică activa un colectiv de cadre didactice de înaltă calificare: Mihail Todica – doctor în geografie, conferenţiar universitar, şef de catedră, Iulita Rusu – doctor în geografie, conferenţiar universitar, David Mirski – doctor în pedagogie, Olga Negreanu  – lector superior, Ester Braţlavskaia  – lector superior, Ludmila Bealkovskaia – lector superior. Din anul 1964 completează rândurile specialiştilor la catedră Matei Mîtcu, angajat în calitate de asistent universitar. Acest colectiv de profesionişti a stat la baza consolidării Catedrei de Geografie Economică în primele decenii din perioada postbelică.  De la mijlocul anilor ’60 până în anul 1970, funcţia de şef de catedră a fost deţinută de lectorul superior Olga Negreanu.

În perioada anilor 1970-1980 la catedra de Geografie Economică ia amploare formarea şi completarea unităţilor de funcţie cu cadre înalt calificare:  Sezont Ciubară, Valeriu Botnaru, Tudor Strişcă, Constantin Dobîndă, Mihai Burla, care au urmat studiile la doctorantură în diferite centre ştiinţifice –  la Institutul de Geografie al Academiei de Ştiințe din U.R.S.S. (S. Ciubară), Universitatea de Stat din Moscova (V. Botnaru, T. Strişcă, C.  Dobîndă), Universitatea de Stat din Leningrad (M. Burla). În perioada anilor 1980-1998, funcţia de şef de catedră a fost deţinută de către Iulita Rusu, Valeriu Botnaru, Sezont Ciubară.

Componența Catedrei de Geografie Economică, (anii 90)

La Catedra de Geografie Regională şi Didactica Geografiei, pe parcursul anilor 1954-1980 au activat cadre didactice înalt calificate, cunoscute în republică şi peste hotarele ţării:  T. Şceglov, doctor, conferenţiar; N. Rîmbu, doctor, conferenţiar; D. Onilov,  lector superior; B. Mihul, doctor, conferenţiar; N. Boboc, doctor, conferenţiar; V. Guţuleac, doctor, conferenţiar; D. Grăjdeanu, lector superior;  V. Gorohovscaia, doctor, conferenţiar; V. Omelianov, doctor, conferenţiar ş.a. Din anii `80 colectivul catedrei este completat cu cadre didactice tinere: V. Efros, doctor, conferenţiar universitar; A. Prepeliţa, lector superior; P. Drumea, doctor, conferenţiar universitar;  P. Prunici, doctor, conferenţiar universitar; V. Ţapeş, doctor, lector superior ş.a. În această perioadă în calitate de şef de catedră au activat Tatiana Şceglov (1954-1971), N. Boboc (1971-1982), E. Feldman (1983-1984), N. Rîmbu (1985-2001).

După evacuarea Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol la Chişinău (1992) în urma conflictului militar declanşat de forţele separatiste din Tiraspol, la catedra de Geografie Economică au activat: S. Ciubară (şef catedră), Valeriu Botnaru, M. Mîtcu, V. Mamot, V. Sochircă, M. Revenco, V. Fedco ş.a. Iar la Catedra de Geografie Regională şi Didactica Geografiei au activat: N. Rîmbu (şef catedră), N. Boboc, V. Efros, A. Prepeliţă, Gh. Niculiţă, P. Prunici, P. Drumea.

După anul 1992, colaboratorii tineri ai catedrelor  au continuat studiile postuniversitare în diferite centre ştiinţifice din Moldova şi din România: Valeriu Fedco (Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), Vitalie Sochircă, Victor Ţapeş şi Marcel Revenco (Universitatea „A. I. Cuza”, Iaşi), Petru Prunici (Institutul de Ecologie), Vitalie Mamot (U.S.M.).

Componența Catedrei Geografie Regională și Didactica Geografiei, (anul 2000)
Membrii Catedrei Geografie Umană și Economică în anul 1998 (Sochircă V., Baciu S., Mamot V., Botnaru V., Fedco V., Revenco M., Mâtcu M. – șef de catedră)

În anul 2002 se reorganizează catedrele fuzionând catedrele de Geografie Economică şi Geografie Regională şi Didactica Geografiei, formând Catedra Geografie Umană, Regională şi Turism. În această perioadă, la catedră s-a extins numărul de specializări: geografie şi informatică, turism, geografie (monospecialitate), respectiv s-a mărit şi numărul disciplinelor de studiu. A fost introdus un şir de discipline ce ţin de domeniul Geografiei turismului, Geografiei ramurilor economiei, statisticii, metodelor de cercetare în geografie etc. Catedra a fost completată cu cadre didactice tinere, foşti studenţi ai facultăţii de Geografie UST: Tudor Castraveţ, Iurie Bejan şi Elena Sochircă. 

În perioada 2004-2011, funcţia de şef de catedră a fost deţinută de V. Mamot, lector superior (2005-2006); V. Botnaru, doctor, conferenţiar universitar (2006-2007); V. Maxim, doctor conferenţiar universitar (2007-2009); S. Roșcovan (2009-2011). În această perioadă catedra a fost completată cu tineri specialişti: Lucia Căpăţînă, Elena Jechiu, Vadim Cujbă, Victor Guşan, Elena Beregoi, care și-au continuat studiile la doctorat.

În perioada 2012-2018 funcția de șef de catedră a fost deținută de Petru Prunici, conferențiar universitar, doctor. În această perioadă se desfășoară activitatea didactică și de cercetare la nivelul standardelor învățământului superior din Republica Moldova. Cadrele didactice titulare ai catedrei au elaborat suporturi de curs, ghiduri metodice la discipline predate la catedră, lucrări didactice pentru studenți și cadrele didactice din învățământul general (curriculum la geografie, manuale școlare, auxiliare didactice). În acest  sens, cadre didactice din catedră au participat la elaborarea manualelor și auxiliarelor de geografie pentru clasele de gimnaziu (Prunici P., Sochircă E., Mamot V.); atlase geografice şcolare (Mamot V.). Profesorii Catedrei participă în predarea cursurilor la Programele de Formare continuă și Recalificare a profesorilor  de geografie din învăţământul general.

În scopul schimbului de bune practici educaționale și de cercetare, cadrele didactice beneficiază de stagii de formare profesională continua,  mobilitate academică în diverse instituţii academice şi universităţi atât din ţară, cât şi de peste hotare: Universitatea Pedagogică din Krakow (Polonia) – Mamot Vitalie; Universitatea din Craiova (România) – Mamot Vitalie;  Universitatea Akdeniz din Antalya (Turcia) – Sochircă Elena, Mamot Vitalie.

Totodată, se atestă implicarea cadrelor didactice în procesul de acreditare a specialităților de la ciclul I, licență, la domeniile de studii Științe ale Educației și Servicii publice. În această perioadă sunt acreditate toate specialitățile de la ciclul I.

Activitatea științifică a catedrei este axată pe evaluarea dezvoltării umane în Republica Moldova din perspectiva resurselor socio-umane, naturale şi turistice în contextul formării cadrelor/specialiștilor în domeniile generale de studii Știinţe ale educaţiei şi Serviciilor publice. Direcțiile de cercetare ale catedrei sunt focalizate pe:

  • Evaluarea dezvoltării umane în Republica Moldova – abordare geografică și geoinformațională;
  • Modificări și tendințe spațio-temporale ale componentelor de mediu din Republica Moldova sub impactul antropic;
  • Turismul în Republica Moldova prin relația eficiență-rentabilitate-performanță;
  • Educația prin Geografie – competențe pentru prezent și viitor.

În anul 2019 la Catedra Geografie Umană, Regională şi Turism au fost alipite unitățile de curs de la Catedra Științe sociale, iar catedra a fost completată cu încă doi titulari: Rodica Maistru, conferențiar universitar, doctor și Vasile Crețu, doctor. În ultimii cinci ani au fost susținute tezele de doctor în științe geonomice de către Vadim Cujbă (2015) și Silvia Suvac (2020) și în istorie – de către Vasile Crețu (2020). În anul 2021 au fost susținute două teze de doctor în științe geonomice – de către Vitalie Mamot și Lucia Căpățînă. În prezent, catedra include cadre didactice de înaltă calificare în domeniu, interesate să desfășoare activitatea didactică și de cercetare la un nivel eficient. În cadrul catedrei activează 11 cadre didactice, titulari de bază şi 4 cadre didactice angajate prin cumul. Cadrele didactice titulari ai catedrei sunt: Petru Prunici, doctor, conferenţiar universitar; Elena Sochircă, doctor, conferenţiar universitar; Elena Taban,  doctor, conferenţiar universitar; Vadim Cujbă, doctor, lector universitar; Rodica Maistru, doctor, conferențiar universitar; Vasile Crețu, doctor, lector universitar; Vitalie Mamot, doctor, lector universitar; Afanasie Prepeliţă, asistent universitar; Silvia Suvac, doctor, asistent universitar; Lucia Căpăţînă, doctor, lector universitar; Elena Jechiu, asistent universitar. Funcţia de şef de catedră o deţine Elena Sochircă, doctor, conferenţiar universitar.  În temei, în ultimele decenii şefii de catedră îşi remodelează permanent stilul de lucru, aşa cum o cere noul Cod al Educaţiei.

Membrii catedrei de Geografie Umană, Regională şi Turism se bucura de prestigiu, atât în ţară, cât și în străinătate, lucru dedus din numeroasele invitaţii de participare la diferite congrese, conferinţe ştiinţifice, sesiuni si participări in diferite echipe mixte, pe diferite probleme de cercetare.

Elena Sochircă, doctor în geografie, conferențiar universitar

e-mail: elena.sochirca@tsu.md, sochirca.elena@clasaviitorului.md

Activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 2003.
Studii absolvite: Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și biologie, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău. Doctorat în geografie economică, socială și politică.

Domenii de competență științifico-didactică: Geodemografie, Didactica Geografiei, Planificarea și amenajarea teritoriului, Managementul proiectelor, Turism rural.
Publicații științifice: peste 50

Alte abilități profesionale: Membru în Colegiul de redacţie al Revistei on-line Romanian Review of Geographical Education ISSN 2285-939X, ISSN-L2285-939X (UBB, Cluj-Napoca) şi în Comitetul Ştiinţific al Revistei Repere Geografice, Iaşi. Activitate desfășurată în calitate de Președinte a Comisiei republicane de atestare a cadrelor didactice la Geografie (2014-2022), activitate desfășurată în calitate de președinte (2015, 2016) și membru al Consiliului Olimpic Național la Geografie.

Participări în proiecte:

Proiecte de cercetare științifică aplicativă (instituțională)
15.817.06.12A.Studiul peisajelor culturale pe teritoriul Republicii Moldova în contextul dezvoltării durabile (2015 – 2018);
Proiecte de cercetare științifică aplicativă pentru tineri cercetători
15.819.06.16A. Evaluarea geodemografică a calității populației Republicii Moldova (2015 – 2016).
Program de Stat Metodologia implementării TIC în procesul de studiere a științelor reale în sistemul de educație din Republica Moldova din perspectiva inter/transdisciplinarității (concept STEAM)” cu cifrul 20.80009.0807.20 (2020-2023).

Petru Prunici, doctor în geografie, conferențiar universitar

e-mail: petruprunici@yahoo.com

Activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 1989.
PRUNICI Petru, conf. univ., doctor în geografie, activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 1989.

Studii absolvite: Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și biologie, Universitatea de Stat din Tiraspol. Doctorat în geografie.

Domenii de competență științifico-didactică: Geografia Continentelor și Oceanelor, Geografia Fizică a Republicii Moldova, Teoria și practica excursionistă.
Publicații științifice: peste 70

Alte abilități profesionale:  Expert evaluator ANACEC, Membrul seminarului științific de profil la specialitatea Ecologie, Membrul Societății Geografilor din Republica Moldova.

Participări în proiecte:  A implementat proiecte ştiinţifice finanţate de Banca Mondială, Fondul Global de Mediu, CRDF si MRDA, Liga Izaak Walton din SUA şi REC Moldova.
Program de stat: 20.80009.7007.24. Modificări și tendințe spațio-temporale ale componentelor de mediu din bazinul hidrografic Bâc sub impactul antropic, 03.01.2020-31.12.2023.

Elena Taban, doctor în economie, conferențiar universitar

e-mail: etaban@ mail.ru; taban.elena1@gmail.com

Născută în satul Ţahnăuţi, r-nul Rezina la 18.02.1966. Activează în cadrul UST din anul 1988 în calitate de contabil, contabil-şef 1991-2017. În vara anului 1992 sa refugiat în or. Chişinău împreuna cu colectivul UST, unde a pus baza financiară a acesteia. În cadrul Facultății Geografie, activează din 2008 (cumul intern), iar din ianuarie 2017 angajată de bază.

Studii absolvite: Facultatea de economie, specialitatea Contabilitate și analiză financiară a USM (1987); Facultatea de Pedagogie, specialitatea Pedagogia claselor primare (1996), Master în Psihopedagogie (2007) a UST; studii de doctorat UCCM, (2008), susținerea tezei de doctor în Consiliul Ştiinţific Specializat D 32 08.00.12-20 din cadrul ASEM (2009).

Domenii de competență științifico-didactică: Finanțe, contabilitate, analiză economică, management în turism (incl. comerț, producere, transport, structuri de cazare, alimentație publică, divertisment, etc.); management și contabilitate în sistemul bugetar la nivel central și local (incl. educație, știință, cultură, sănătate, apărare, etc.)

Disciplini citite: Contabilitatea firmei turistice, Contabilitatea impozitelor în turism, Economia turismului, Managementul turismului, Management strategic în turism, Corespondența economică, Managementul resurselor umane, Inițierea afacerilor în turism.

Publicații științifice: peste 38. Cele mai importante: Contabilitatea în instituţiile de învăţământ superior publice şi private: aspecte teoretice şi practice, 2011; Indicaţii metodice la disciplina „Contabilitatea impozitelor în Turism”, 2015;. Contabilitatea Firmei Turistice – Indicaţii metodice pentru lucrări practice, 2016; (Coautor), Ghid privind elaborarea şi susţinerea tezelor de licenţă şi tezelor de master, USTiraspol, fac. Geografie, Catedra GURT, 2017; Aspecte de perfecţionare a procesului de predare a disciplinelor contabile la specialitatea turism în contextul noilor Standarde Naţionale de Contabilitate, 2015; Contabilitatea veniturilor și rolul informației acesteia în managementul entităților turistice, 2016 , etc.

Alte abilități profesionale: membru al Senatului și al Consiliului administrativ al UST (până în 2016); evaluator ANACIP (2017); formator 2015-2018 în colaborare cu ACAP, asociația LED, GIZ, AAP, revista științifico-practică „Contabilitate și Audit” și instituții din APL); expert GIZ în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova„ (2018).

Vitalie Mamot, doctor în științe geonomice, conferențiar universitar

e-mail: vitalie.mamot@gmail.com, mamot.vitalie@ust.md

Activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 1994.

Studii absolvite: Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și biologie, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău.

Domenii de competență științifico-didactică: Geografie Umană, Geografie istorică. Sisteme Informaţionale Geografice, Planificarea și amenajarea teritoriului, Geografia resurselor naturale. Geografie umană generală; Economia mondială şi relaţiile economice internaţionale; Modelare SIG.

Publicații științifice: peste 50

Participări în proiecte: 15.817.06.12A.Studiul peisajelor culturale pe teritoriul Republicii Moldova în contextul dezvoltării durabile (2015 – 2018); Program de stat: 20.80009.7007.24. Modificări și tendințe spațio-temporale ale componentelor de mediu din bazinul hidrografic Bâc sub impactul antropic, 03.01.2020-31.12.2023.

S-a născut la 14 ianuarie 1973 în comuna Mereni, raionul Anenii Noi. A absolvit Universitatea de Stat din Tiraspol, Facultatea de Geografie, specialitatea geografie și biologie în anul 1994. Activitatea profesională și-o începe în anul 1994, în cadrul Facultății de Geografie a Universității de Stat din Tiraspol la Catedra Geografie Economică și Socială, parcurgând funcțiile de la asistent până la lector superior universitar, șef de catedră. În perioada 2005-2006 a îndeplinit funcţia de şef de catedră la Catedra Geografie Umană, Regională și Turism. În anii 2007-2010 urmează studii de doctorat în domeniul Geografiei, în cadrul Universității de Stat din Tiraspol, la specialitatea 166.02 „Protecţia mediului ambiant şi folosirea raţională a resurselor naturale” cu tema de cercetare „Evoluția rețelei rutiere și impactul acesteia asupra peisajului geografic în Republica Moldova: abordare geoinformațională”. Teza a fost susţinută cu succes în cadrul Institutul de Ecologie și Geografie în data de 30 aprilie 2021, obținând titlul conferit de ANACEC – Teză de excelență a anului 2021. Conferenţiar universitar în domeniul 05 Ştiinţe ale naturii, matematică şi statistică / 053 Ştiinţe fizice, conferit de către Senatul Universităţii de Stat din Tiraspol la data de 22 martie 2022.

În cadrul facultății a participat la organizarea un număr impunător de aplicaţii de teren şi stagii de practică desfășurate atât în țară, cât și peste hotarele ei (România, Ucraina), această formă de instruire având o mare importanţă în pregătirea profesională a studenţilor. A realizat stagii și perfecționări în instituţii de cercetare şi universităţi din ţară şi de peste hotare (Universitatea din Craiova, Universitatea din Cracovia, Universitatea Akdeniz din Antalya etc.).
Printre lucrările cele mai cunoscute sunt: Geografia resurselor naturale (indicaţii metodice). Seria Geografie umană; Geografie Umană Generală (indicații metodice pentru lucrările practice). Seria Geografie umană; Geografia umană a lumii. Atlas. Clasa a XI-a.; Атлас. Социально-экономическая география мира 11 класс; Atlas. Geografia continentelor şi oceanelor. Clasele 6-7; Атлас. География материков и океанов. 6-7 классы; Атлас. Общая география. 5 класс; Atlas. Geografie generală. Clasa 5; Hărţi contur pentru clasele a 5-a – 10-a etc.

Vadim Cujbă, doctor în geografie, lector universitar

e-mail: vadim.cujba@yahoo.com

Activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 2007.

Studii absolvite: Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și Istorie, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău. Doctorat în geografie economică și socială.

Domenii de competență științifico-didactică: Turism și Dezvoltare Regională, Managementul destinațiilor turistice, Tehnica operațiunilor de turism.

Publicații științifice: peste 50

Alte abilități profesionale: Membru al Școlii Doctorale al ASEM la specialitatea 154.01. Geografie economică și socială. Membru al Comisiei de Licență și al Comisiei de Evaluare a tezelor de master la specialitatea Servicii hoteliere, turism și agrement din cadrul Facultății de Geografie; Responsabil de practica de specializare a studenților de la ciclul I Licență și ciclul II Master. Membru al echipei responsabile de program care a fost supus acreditării.

Participări în proiecte:
Proiecte de cercetare științifică aplicativă (instituțională)
11.817.08.05A.Impactul factorilor naturali și antropici asupra geo – și ecosistemelor teritoriului Republicii Moldova în scopul perfecționării managementului resurselor naturale și conservării ariilor reprezentative (2011 – 2014);
15.817.06.12A.Studiul peisajelor culturale pe teritoriul Republicii Moldova în contextul dezvoltării durabile (2015 – 2018);
15.817.02.20A.Studiul impactului activităților economice a Regiunii de Dezvoltare Economică Centru (bazinul r. Răut – arie pilot) în scopul protejării potențialului natural pentru asigurarea dezvoltării durabile (2015 – 2018);
Proiecte de cercetare științifică aplicativă pentru tineri cercetători
15.819.06.16A. Evaluarea geodemografică a calității populației Republicii Moldova (2015 – 2016).
Program de stat: 20.80009.7007.24. Modificări și tendințe spațio-temporale ale componentelor de mediu din bazinul hidrografic Bâc sub impactul antropic, 03.01.2020-31.12.2023. 15 – 2016).

Lucia Căpățină, doctor în științe geonomice, lector universitar

e-mail: capatina.lucia@gmail.com

Activează ân cadrul Facultății de Geografie începînd cu anul 2005

Studii absolvite: Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și Turism, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău) (2001-2005), Facultatea de Geografie, Master în Geografie Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău) (2006-2007), Facultatea de Geografie, Master în Științe ale Mediului, Universitatea Academiei de Științe a Moldovei (2008-2009), studii de doctorat, specialitatea 11.00.11. – Protecţia mediului ambiant şi utilizarea raţională a resurselor natural, Facultatea de Geografie, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul în Chişinău) (2008-2011)
Domenii de competență științifico – didactică: Resurse turistice, Servicii în turism, Metode de cercetare ân turism, Ecoturism, Agroturism, Licențierea activității turistice.

Publicații științifice: peste 30

Alte abilități profesionale: consultant național în turism, comerț și transport pentru elaborarea Strategiei privind diveristatea biologică a Republicii Moldovapentru anii 2015-2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia; membru al grupului de lucru pentru sporirea calității pregătirii cadrelor din domeniul turismului, delegat din partea Facultății de Geografie, UST, grup de lucru inițiat de Agenția Turismului.

Participări în proiecte: (1) Proiectul EP105044 – Colectarea indicilor de vulnerabilitate pentru Republica Moldova (pentru întreg teritoriul țării), finanțat de programul PPRD East – 2014, manager de proiect; (2) Proiectul instituțional 11.817.05.31F – Estimarea riscurilor naturale şi chimice în asigurarea securităţii ecologice а sociogeosistemului: studiul de caz – zona Centrală a Moldovei, 2011 – 2014, cercetător științific stagiar; (2) Proiectul instituțional 15.817.06.12A/ 74 Inst– Studiul peisajelor culturale pe teritoriul Republicii Moldova în contextul dezvoltării durabile, perioada 2015 – 2018, cercetător științific. Program de stat: 20.80009.7007.24. Modificări și tendințe spațio-temporale ale componentelor de mediu din bazinul hidrografic Bâc sub impactul antropic, 03.01.2020-31.12.2023.

Născută la data de 13 august 1983 în satul Vărzăreşti, r-nul Nisporeni. A absolvit Universitatea de Stat din Tiraspol, Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie şi Turism în anul 2005, urmând două programe de master la specialitățile Geografie și Științe ale Mediului. În 2008 a fost înmatriculată la studii de doctorat la specialitatea 11.00.11 Protecţia mediului şi folosirea raţională a resurselor naturale în cadrul Facultăţii de Geografie, Universitatea de Stat Tiraspol cu tema de cercetare „Riscul la inundaţii în lunca Prutului, în aval de Costeşti-Stânca”, în 2021 a susținut teza cu brio și i-a fost conferit titlul științific de Doctor în științe geonomice. Din 2010 până în prezent a fost bursieră în cadrul a mai multor programe – Federația Mondială a Savanților (2010-2011), Bursa de excelență a Guvernului pentru doctoranzi (2011), Programul EuroSDR EduServ (2011, 2016), Programul de mobilitate Youth Erasmus+ (2018). Din 2005 până în prezent este angajată la Catedra Geografie Umană, Regională şi Turism, Facultatea de Geografie. Pe parcurs, s-a implicat activ în diverse proiecte naționale și internaționale, participând, inclusiv, în grupurile de lucru de elaborare a unor documente de politici aprobate prin Hotărâre de Guvern, printre care Strategia privind diversitatea biologică a Republicii Moldova pentru anii 2015-2020, Planurile de gestionare a riscului de inundații în districtele bazinelor hidrografice Nistru și Dunărea – Prut și Marea Neagră (2019-2025). La moment, este membru a echipei de implementare a Proiectului Erasmus+ GEOBIZ (perioada de implementare 15.11.2019-14.10.2022), orientat în special pe aplicarea Învățării bazate pe Probleme în Geoinformatică. Rezultatele activității științifice au fost prezentate la conferințe, seminarii, mese rotunde atât din țară, cât și din afară – România, Ucraina, Germania, Belarus, Polonia etc., publicând peste 30 de articole științifice, precum și ghiduri metodice (Ghid de inițiere în SIG, Ghid la Practica de specializare II, specialitatea 812.1 Turism) etc. Activitățile științifice sunt realizate și în comun cu cercetători de peste hotare prin intermediul proiectelor internaționale de cercetare în care este implicată– Black Sea CONNECT și DOORS, finanțate de programul Orizont 2020.

Silvia Suvac, doctor în științe geonomice/ ale Pământului, lector universitar

e-mail: godonoagasilvia@gmail.com

Activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 2013.

Studii absolvite:
• Licențiată în științe ale educației – Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și limba engleză, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău.
• Master în științe ale educației – Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și tehnologii educaționale, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău.

Domenii de competență științifico-didactică: Geografie Umană Regională, Geodemografie, Geografia ramuriloe economiei mondiale.

Publicații științifice: peste 15

Participări în proiecte: Proiect pentru tinerii cercetători ”Evaluarea geodemografică a calității populației în Republica Moldova”, 2015-2016.

Născută la 27 ianuarie 1991, în satul Sănătăuca, raionul Floreşti, Republica Moldova. După absolvirea Liceului teoretic “A. Mateevici” din satul natal, în anul 2009, este admisă la Facultatea de Geografie a Universităţii de Stat din Tiraspol, specialitatea geografie şi limba engleză. Pentru perioada studiilor, a participat anual la Conferinţele Studenţeşti, manifestând un interes deosebit pentru cercetare, atât, în domeniul geografiei, cât şi limbii engleze. În timpul studiilor este deținătoare a programului “Burse de merit Victoria Bank 2013”. Pentru anul de studiu 2012-2013 obține Bursa Guvernului Republicii Moldova. După absolvirea cu succes a facultății, îşi începe activitatea în calitate de laborant superior, iar ulterior, și de asistent universitar la catedra Geografie Umană Regională şi Turism şi ca profesor de geografie a Liceului de Limbi Moderne şi Management. Paralel cu activitatea profesională, îsi face studiile la masterat, la specialitatea geografie şi tehnologii educaționale, iar în anul 2015 este înmatriculată la Școala Doctorală a ASEM, în cadrul căreia urmează studiile de doctorat la specialitatea 154.01 Geografie economică și socială, care s-au încununat cu susținerea cu succes a tezei de doctor în științe geonomice în anul 2020, cu tema „Calitatea populației Republicii Moldova. Studiu geodemografic. Publică articole în domeniul de cercetare în volume de lucrări naționale şi internaționale.

MAISTRU Rodica, doctor în filosofie, conferențiar universitar,

e-mail: rodica.maistru@gmail.com

Născută la 6 iulie 1961 în orașul Bălți, R. Moldova. După absolvirea în 1978 a școlii medii, Șuri, r-nul Drochia, a fost înmatriculată la Facultatea de Filosofie a Universității de Stat din Sankt Petersburg, Federația Rusă. După finalizarea studiilor activează în calitate de lector la catedra de filosofie a Institutului Pedagogic de Stat „T. G. Șevcenco din Tiraspol. În perioada 1989 – 1993, a făcut doctoratul la catedra de filosofie a Universității Pedagogice de Stat din Moscova, Federația Rusă. În februarie 1993, a susținut teza de doctor în filosofie cu tema: „Probleme filosofico-politice ale idealului social”. În octombrie 2006, i s-a conferit titlul de conferențiar universitar. În 2007 – 2008 a realizat masteratul în domeniul psihopedagogiei la catedra de psihopedagogie a Universității de Stat din Tiraspol. Interesul științific s-a axat pe problemele învățământului, de asemenea pe problematica idealului social, studierea rolului acestuia în societate. În cadrul acestei tematici și-a propus drept obiectiv cercetarea idealului social în aspectul realizării lui practice, clarificarea locului și rolului acestuia în situația istorică în care societatea este preocupată de o alegere alternativă. A publicat în jur de 30 articole. Participă la numeroase simpozioane, conferințe naționale și internaționale, training-uri, workshopuri, cursuri de formare continuă, care îi asigură obținerea de performanțe în activitatea didactică.

CREȚU VASILE, doctor în științe istorice, lector universitar

e-mail: vascretu@gmail.com

Născut la 17 iunie 1963 în satul Bălceana, raionul Hîncești. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Belarus (or. Minsk) în anul 1989, iar în perioada 1994-1997 urmează studiile de doctorat la Facultatea de Istorie, Catedra Istoria Românilor a Universității de Stat din Moldova. Activează în cadrul Universității de Stat din Tiraspol din anul 1989, la catedra Științe Sociale. Este autor a peste 40 de publicații științifice din domeniul istoriei, economiei și științelor politice. Domeniile de cercetare cuprind: Istoria românilor, Științele politice, Culturologia și Integrarea Economică Europeană. După începerea studiilor de doctorat, se specializează pe problematica învățământului primar și secundar din Basarabia în anii 1918-1940. Rezultatele cercetării în domeniul învățământului din Basarabia interbelică, și-au găsit reflectare în peste 20 de articole, rezumate și studii, publicate în reviste de profil, cum ar fi: Revista de Istorie a Moldovei, Akademos, Revista de Științe Socioumane, Studia Universitatis Moldaviae ș.a. A participat la mai mult de 20 conferințe, simpozioane, forumuri științifice internaționale și naționale.

PREPELIŢA AFANASIE, asistent universitar

e-mail: prepelitatanas@gmail.com

Născut la 7 decembrie 1958 în satul Crutoiarovca, regiunea Odesa, Ucraina. În anul 1976 absolveşte şcoala medie din satul natal. După serviciul militar în termen, în anul 1979 este înmatriculat la Facultatea de Geografie din cadrul Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol. Începând cu anul 1984, după absolvirea facultăţii este angajat în funcţia de asistent la Catedra Geografie fizică regională de. În perioada anilor 1987-1990 urmează studiile de doctorat la Institutul de Geografie al Academiei de Ştiinţe din Moscova, unde se specializează în domeniul paleogeografiei. După anul 1990 revine la facultate şi este promovat în funcţia de lector superior la Catedra Geografie fizică regională şi didactica geografiei, reorganizată ulterior în Catedra de Geografie umană, regională şi turism. În mai multe perioade a îndeplinit funcţia de prodecan la Facultatea de Geografie. Pe parcursul anilor 2004 – 2008 a activat ca funcționar public pe lângă Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, după care este angajat la ÎS „Expediţia Hidrogeologică din Moldova” în calitate de şef al Laboratorului calităţii apelor subterane, unde a activat pînă în anul 2013. Din acest an revine în funcția de cadru didactic la Catedra de Geografie Umană, Regională şi Turism unde activează pînă în prezent. În perioada activităţii profesionale a predat cursurile: Geografia fizică a continentelor și oceanelor, Geografia Republicii Moldova, Geografia României, Geologie generală, Geologie structurală și Toponimie şi etnografie. Preocupările ştiinţifice de bază sunt axate pe probleme de paleogeografie şi geologie a Cuaternarului; modificări climatice și evoluția peisajelor geografice pe teritoriul R. Moldova în pleistocen; aspecte regionale ale modului de interacţiune dintre om şi natură în perioada preistorică. A participant la diverse conferinţe şi simpozioane ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniu. Rezultatele activității științifico-didactice sunt publicate în peste 50 lucrări.

Elena Jechiu, asistent universitar

e-mail: elena_jechiu@yahoo.com

Activează în cadrul Facultății de Geografie începând cu anul 2004.

Studii absolvite: Facultatea de Geografie, specialitatea Geografie și biologie, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău. Masterat în geografie.

Domenii de competență științifico-didactică: Geodemografie, Amenajări turistice, Turism rural.

Publicații științifice: peste 15

Participări în proiecte:
Proiecte de cercetare științifică aplicativă (instituțională)
15.817.06.12A.Studiul peisajelor culturale pe teritoriul Republicii Moldova în contextul dezvoltării durabile (2015 – 2018);
Proiecte de cercetare științifică aplicativă pentru tineri cercetători
15.819.06.16A. Evaluarea geodemografică a calității populației Republicii Moldova (2015 – 2016).

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Delectus doloremque quae quasi, sint illum numquam eum repudiandae iure quos voluptatibus distinctio consectetur similique soluta iusto accusantium, reiciendis recusandae nam veniam.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Delectus doloremque quae quasi, sint illum numquam eum repudiandae iure quos voluptatibus distinctio consectetur similique soluta iusto accusantium, reiciendis recusandae nam veniam.

Activitatea didactică

Cadrele didactice sunt preocupate, pe de o parte, de unele probleme de învăţământ din treptele gimnazială și liceală (elaborarea curriculumului de liceu, a recomandărilor practice pentru aplicarea curriculumului, elaborarea manualelor şcolare etc.); pe de altă parte, dezvoltarea didacticii universitare este obiectivul-cheie al cadrelor didactice.

Cadrele didactice au de realizat următoarele obiective:

  • pregătirea unor specialişti competenţi, capabili să se integreze cât mai repede pe piaţa muncii;
  • cultivarea unor calităţi morale tinerilor universitari, ca: onoarea, onestitatea, simţul datoriei, înţelegerea reciprocă, toleranţa etc.;
  • modernizarea în continuare a curricula universitară în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii;
  • utilizarea în procesul didactic a tehnologiilor moderne;
  • intensificarea dezvoltării relaţiilor cadru didactic–student în direcţia dezvoltării independenţei ultimilor.
Membrii catedrei Geografie Umană, Regională și Turism, anul 2020

Membrii catedrei de Geografie Umană, Regională şi Turism se bucura de prestigiu, atât în ţară, cât și în străinătate, lucru dedus din numeroasele invitaţii de participare la diferite congrese, conferinţe ştiinţifice, sesiuni si participări in diferite echipe mixte, pe diferite probleme de cercetare.

Catedra Geografie Umană, Regională și Turism este o subdiviziune de bază a Facultății de Geografie, care organizează și realizeză activități didactice, metodice și științifice în domeniul Științe ale educației, Științe ale Pământului și Servicii Publice.

În anul 2018 a fost inițiat programul comun de studii superioare cu diploma dublă la ciclul II, master Managementul strategic în turism – Turism și dezvoltare regională, Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, România.

În activitatea sa, Catedra Geografie Umană, Regională și Turism este axată pe următoarele obiective:

  • generarea și transferul de cunoștinţe către societate prin cercetare știinţifică și educaţie;
  • formarea iniţială și continuă la nivel superior a specialiștilor în domeniul Științe ale educației, Științe ale Pământului, Servicii publice capabili să satisfacă, prin inserţie profesională, nevoile de competenţe ale mediului socio-economic;
  • dezvoltarea personală a studenților în spiritul creaţiei individuale și colective;
  • promovarea imaginii pedagogului prin formarea specialiștilor de înaltă calificare în domeniul Științe ale educației;
  • contribuţia la progresul știinţelor fundamentale și aplicative prin cercetare știinţifică, inovare și transfer tehnologic;
  • promovarea schimbului liber de opinii și a informației și experienței valorice;
  • promovarea valorilor europene în domeniile știinţific, cultural și educaţional, prin cooperare academică internaţională.

Colectivul catedrei întrunește specialiști cu experiență didactică bogată, autori de monografii, manuale la geografie, atât pentru elevi, cât și pentru studenți, care reprezintă un aport considerabil în însușirea și aplicarea cunoștințelor în practică, atât la formarea inițială a cadrelor didactice, cât și la calificarea cadrelor didactice din învățământ.

În ultimul deceniu, cercetarea științifică la catedră este axată pe tema: Dezvoltarea umană în Republica Moldova din perspectiva resurselor socio-umane, naturale şi turistice în contextul formării specialiștilor în domeniile generale de studii Știinţe ale educaţiei şi Serviciilor publice. Cercetările științifice sunt efectuate în câteva direcții, care corespund subdiviziunilor catedrei, și anume:

  1. Geografie umană – ”Evaluarea dezvoltării umane în Republica Moldova – abordare geografică și geoinformațională” – Elena Sochircă, Vitalie Mamot, Vadim Cujbă, Silvia Suvac, Crețu Vasile, Maistru Rodica, Jechiu Elena.
  2. Geografie fizică regională – ”Modificări și tendințe spațio-temporale ale componentelor de mediu din Republica Moldova sub impactul antropic” – Prunici Petru, Prepelița Afanasie, Căpățînă Lucia
  3. Servicii hoteliere, turism și agrement – ”Turismul în Republica Moldova prin relația eficiență-rentabilitate-performanță” – Taban Elena, Căpățînă Lucia, Cujbă Vadim.
  4. Didactica Geografiei – ”Educația prin Geografie – competențe pentru prezent și viitor” – Sochircă Elena, Mamot Vitalie, Prunici Petru, Jechiu Elena.

Membrii catedrei desfășoară o activitate extrauniversitară, participând activ la un șir de activități la nivel național: desfășurarea Olimpiadei Naționale la Geografie (Elena Sochircă, Afanasie Prepeliță); a seminarelor științifico-metodice și atestarea republicană a cadrelor didactice la geografie (Elena Sochircă), la evaluarea și acreditarea programelor de studii universitare în calitate de membri ai comisiilor (Petru Prunici). Un loc aparte în activitatea catedrei îl ocupă formarea profesională continuă a profesorilor din gimnazii și licee în vederea aprofundării cunoștințelor didactice teoretice și a abilităților practice.