Universitatea de Stat din Tiraspol – factor de dezvoltare și promovare a performanței în educație
Evenimentul a fost deschis de dl Coropceanu Eduard, Rectorul UST, care prin mesajul de salut a evidențiat importanța de a informa comunitatea pedagogică cu tendințele actuale în metodologia didactică și cele mai inovative tehnologii care vin în ajutorul profesorului, în scopul organizării unor activități educaționale productive, interactive și creative. Dl Rector a mai subliniat faptul, că datorită evoluției socio-economice, se impune revizuirea și perfecționarea unor elemente ale procesului educațional. În acest context, învățământul universitar și învățământul general în politicile sale de activitate, necesită să păstreze legătura și continuitatea procesului de dezvoltare a personalității elevului și pedagogului.
Ne bucurăm să menționăm faptul, că la acest deosebit eveniment a participat reprezentantul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Dl Păgânu Victor – specialist principal, care a subliniat că inovația, performanța și dezvoltarea încep în universitate și necesită a fi în același context cu cerințele pieții muncii.
Activitățile practice în cadrul workshop-ului „Tehnologii performante în educaţie” au fost realizate în cadrul celor 5 ateliere:
- Atelierul I. Demonstrarea experimentelor efectuate cu laboratorul digital în procesul de învăţământ la fizică, chimie, biologie şi geografie.
- Atelierul II. Demonstrarea roboţilor în acţiune.
- Atelierul III. Prezentarea lecţiilor la tabla interactivă Smart Notebook a laureaţilor concursului „Cea mai bună lecţie Smart”.
- Atelierul IV. Tehnici interactive de predare-învăţare-evaluare.
- Atelierul V. Tehnici de dezvoltare a creativităţii practice şi a percepţiei culorilor.