Stagiu de mobilitate la Universitatea din Leipzig (Germania), perioada 4–8 noiembrie 2019
În perioada 4–8 noiembrie 2019 reprezentanţii a şase universităţi din Republica Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat “Aleco Russo” din Bălți și Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, .responsabili de relaţiile internaţuionale, directori ai şcolilor doctorale au realizat un stagiu de mobilitate la Universitatea din Leipzg, Germania în cadrul programului Erasmus+, proiectului ICM nr. 2019-1-DE01-KA107-004692.
Membrii echiei din Republica Moldova au avut posibilitate să se familiarizeze cu istoria de peste 600 ani de activitate a universităţii din Leipzig, sa se informeze referitor la modul de organizare a şcolilor doctorale la universitatea germană, să viziteze structurile responsabile de studiile aprofundate doctorale şi cercetările doctoranzilor în cele trei centre ale Academiei de Cercetare din Leipzig: Centrul de Studii Doctorale în domeniul Științelor Umane și Sociale; Centrul de Studii Doctorale în Matematică, Științe Informatice și Științe ale Naturii; Centrul de Studii Doctorale în domeniul Științelor ale Vieții.
Programul mobilităţilor a prăvăzut şi discuţii referitoare la organizarea studiilor doctorale în spaţiul European al învăţământului superior, care a fost susţinută de către Dr. Martina Keilbach, precum şi la mobilitatea academică şi cooperarea internaţională în domeniul cercetării, susţinută de către Anne Vorpagel, responsabili de studiile doctorale din universitate.
Pentru reprezentanţii universităţilor din Moldova au fost informative întâlnirile bilateral realizate cu responsabilii de la centrele de studii doctorale ale Universității din Leipzig: prof. dr. Jan-Christoph Simon și dr. Nicole Sachmerda-Schulz, Centrul de Studii Doctorale în domeniul Științelor ale Vieții; prof. dr. Matthias Middell și dr. Martina Keilbach, Centrul de Studii Doctorale în domeniul Științelor Umane și Sociale; prof. dr. Manfred Droste și prof. dr. Evamarie Hey-Hawkins, Centrul de Studii Doctorale în Matematică, Științe Informatice și Științe ale Naturii.
Un interes aparte au prezentat pentru echipa din Republica Moldova bibliotecile pe care le-am vizitat pe parcursul stagiului de mobilitate. Ele asigură doctoranzii cu toată literatura de specialitate de care ei au nevoie pentru realizarea tezelor de doctor. Cele mai deosebite impresii a lăsat Biblioteca Albertina, cea mai veche dintre cele 11 biblioteci universitare.
În perioada 2019-2022 va fi implementat proiectul de mobilitate căruia i-a fost dat startul prin vizita la Universitatea din Leipzig. El prevede realizarea a 6 mobilități a câte 5 luni maxim pentru studenții doctoranzi de la univesitățile din ţara noastră la Universitatea din Leipzig, 6 mobilități pentru predare și 12 mobilități de formare pentru cadrele ştiinţifico-didactice din universitățile din RM la Universitatea din Leipzig, precum și 2 mobilități pentru predare și 4 mobilități de formare pentru cadrele academice din Universitatea din Leipzig la universitățile din Republica Moldova.