Şcoala de Primăvară Jean Monnet

În perioada 10-12 în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol a fost organizată Şcoala de Primăvară Jean Monnet sub genericul „Uniunea Europeană la 60 de ani. Replieri integraţioniste”. Acţiunea face parte din grila de activităţi şi evenimente programate spre desfăşurare în cadrul Modului Jean Monnet, prin proiectul Formation of competences for teaching the course of european integration for you in modern school, EUTEACH în perioada 2016-2019.

Fiecare zi a Şcolii de Primăvară a fost marcată de prezentarea subiectelor distincte de discuţie şi analiză, ceea ce a oferit formarea unei viziuni de ansamblu asupra Uniunii Europene la 60 de ani de la formare, dar şi asupra Republicii Moldova în conjunctura replierilor integraţioniste favorizate de implementarea Acordului de Asociere.

În prima zi a activităţilor, participanţii au făcut o incursiune virtuală în etapele şi procesele istorice ale formării Uniunii Europene, dar şi în actualitatea spaţiului comunitar, reformulată de BREXIT, semnarea acordurilor de cooperare economică cu Canada, avansarea europesimismului, precum şi fundamentarea solidarităţii europene în numele binelui european. De asemenea, studenţii au asistat la prelegerea publică organizată sub genericul „Războiul informaţional – ameninţări la adresa securităţii naţionale”, coordonată de Elena Marzac, Directorului Centrului de Informare şi Documnetare NATO în Republica Moldova.

În cea de-a doua zi activităţile au continuat prin vizita Excelenţei sale, Artur Michalski, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova. Subiectul discuţiei a vizat modelul polonez de integrare europeană şi aspectele care au fortificat acest proces. Domnia sa a făcut o scurtă dar foarte interesantă incursiune în istoria Poloniei, atrăgând atenţie deosebită personalităţilor marcante care au trasat istoria, cultura, politica şi societatea Poloniei.De asemenea, au fost prezentate etapele de integrare şi aderare a statului polonez la spaţiul comunitar. Realizând o paralelă cu Republica Moldova, a fost subliniat faptul că pe filiera documentelor semnate, Republica Moldova merge pe acelaşi traseu ca şi Polonia, semnând cu Uniunea Europeană Acordul de Parteneriat şi Cooperare şi Acordul de Asociere.

În cadrul forumului de discuţii au mai fost prezentate proiectele de cooperare moldo-poloneză, dar în special, o atenţie deosebită a fost acordată Parteneriatului Estic, care a fost lansat la iniţiativa Poloniei şi a României pentru a facilita accesul statelor din Europa de Est în Uniunea Europeană.

Activităţile Şcolii de Primăvară EUTEACH au culminat cu prezentarea proiectelor finanţate de Uniunea Europeană în Republica Moldova prin intermediul campaniei Europa pentru Moldova şi cu prezentarea filosofiilor de integrare europeană de către profesorul universitar, doctorul habilitat Grigore Vasilescu, discuţii care au readus în actualitate cele mai înalte şi frumoase valori pe care se fundamentează formarea şi activitatea Uniunii Europene.Am reuşit să spunem împreună LA MULŢI ANI Uniunii Europene!!!