Conferința științifică națională cu participare internaţională Învățământ Superior: Tradiții, Valori, Perspective
În perioada 27 – 28 septembrie 2019 în cadrul Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău, și-a desfășurat activitatea Conferința științifică națională cu participare internaţională
Învățământ Superior: Tradiții, Valori, Perspective, ediția a treia, renovată.
Evenimentul a întrunit cercetători științifici, cadre didactice universitare și preuniversitare din domeniile Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Filologie şi specialişti în Știinţele Educaţiei.
Sesiunea plenară a conferinței a început cu mesajul de salut al rectorului universității, care a accentuat importanța conferinței anuale de totalizare a activității științifice atât pentru cadrele didactice cât și pentru viitorii pedagogi. Atenția participanților la plenară a fost captată de diversitatea și actualitatea rapoartelor științifice prezentate de cercetătorii universității, precum și oaspeții conferinței.
În cele cinci secții, care au întrunit domeniile de cercetare ale universității, au fost prezentate circa 100 de rapoarte în baza cărora s-au inițiat discuții substanțiale. Sesiunea de totalizare a activității Conferinței s-a desfășurat la baza de odihnă „Festival”, din raionul Călărași.