Burse suplimentare pentru studenți în scopul asigurării țării cu profesori
Senatul Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău) lansează proiectul Comenius cu scopul asigurării instituțiilor educaționale din țară cu cadre didactice la diferite disciplini școlare. Tinerii, care sunt de acord să se angajeze la absolvire în instituția stipulată în contractul încheiat la înmatriculare, vor primi lunar, pe lângă bursa de la buget (care ajunge până la 1300 lei), bursa în valoare 1000 lei din contul Universității și 500 lei de la autoritatea publică locală.