Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Conferința Internațională ”Contextele socio-educaționale ale schimbării sociale”

17 aprilie 2018 0:00

 La 17 aprilie 2018 în incinta Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău, a avut loc ediția a IV a Conferinței Internaționale Contextele socio-educaționale ale schimbării sociale, organizată de către Universitatea de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău și Universitatea Pedagogică din Cracovia, Polonia. Invitat de onoare al evenimentului a fost Excelența sa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, domnul Bartłomiej Zdaniuk, care a salutat și încurajat relațiile din domeniul cercetării științifice și al educației dintre cele două țări.

De asemenea, în cadrul conferinței, cuvânt de salut a avut domnul Eduard Coropceanu, dr., prof. univ., rectorul Universității de Stat din Tiraspol; domnul Ireneusz M. Świtała, dr. hab., decanul Facultății de Pedagogie al Universității Pedagogice din Cracovia; domnul Norbert Pikuła, dr. hab., Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Tiraspol și promotorul relațiilor moldo-poloneze; domnul Valentin Constantinov, dr. conf. univ., șeful Catedrei Științe Sociale a UST, directorul Centrului de Istorie și Cultură poloneză.

Sesiunile de comunicări s-au referit la următoarele probleme: Pregătirea profesorului modern pentru a lucra într-o școală în schimbare, Educația valorilor într-o lume în schimbare, Factorii care susțin credințele și comportamentele pro-sănătoase în contextul schimbărilor sociale, Politica de integrare europeană a Republicii Moldova și modelul polonez, Perspectivele colaborării polono-moldovenești la etapa actuală, Statul de bunăstare în Polonia: probleme și provocări, Criza civilizației ca o provocare pentru științele sociale, Formele contemporane de sprijin familial pe exemplul Caritas etc.

La conferință au participat profesori și studenți din cadrul UST dar și invitați din instituții superioare din Polonia: Universitatea Papală „Ioan Paul II” din Cracovia, Universitatea Pedagogică din Cracovia și Universitatea Agrară din Cracovia.

Details

Date:
17 aprilie 2018
Time:
0:00