Centrul Educație Interculturală

I. PREZENTARE

Prin instituirea Centrului „Educație interculturală” s-a urmărit crearea unui spațiu relevant pentru dialog și colaborare între studenți și cadrele didactice, pentru a realiza cele mai bune inițiative privind dezvoltarea personală și profesională în domeniul educației interculturale (EIC), promovând dezvoltarea competenței interculturale și a celorlalte competențe cheie, implicarea activă a studenților în activitățile de voluntariat în instituțiile educaționale, învățarea formală, non-formală și informală. De asemenea, se urmărește asigurarea didactică a procesului de formare profesională inițială și continuă a cadrelor didactice în domeniul educației interculturale.

II. MISIUNE ȘI OBIECTIVE

Misiunea Centrului „Educație interculturală” este să contribuie la sporirea calității serviciilor educaționale oferite de UST în domeniul educației interculturale, prin dezvoltarea competenței interculturale, de rând cu celelalte competențe profesionale ale studenților și ale cadrelor didactice din instituție, precum și a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile de învățământ, cu care colaborează Universitatea.

Obiective: asigurarea didactică și tehnologică a procesului de formare profesională inițială și continuă a specialiștilor din domeniul științelor educației, în general și a educației interculturale, în particular; desfășurarea activităților de cercetare științifico-metodică în domeniul EIC; promovarea valorilor din cultura națională și universală și a dialogului intercultural în procesul de educație interculturală a cadrelor didactice; coordonarea și ghidarea activității de pregătire practică în domeniul EIC a specialiștilor din domeniul științelor educației; desfășurarea activităților de mentorat pentru studenți în vederea facilitării debutului profesional, pentru tinerii specialiști din domeniul științelor educației în vederea dezvoltării competențelor profesionale în asigurarea educației interculturale de calitate; cooperarea cu agenții educaționali din comunitate.

III. SERVICII PRESTATE

Servicii prestate:

Formarea profesională inițială și continuă a pedagogilor în domeniul educației interculturale Asigurarea didactică și tehnologică a procesului de formare profesională inițială și continuă a specialiștilor din domeniul științelor educației, în general și a educației interculturale, în particular
Cercetare în domeniul educației interculturale Desfășurarea activităților de cercetare științifico-metodică în domeniul educației interculturale și asigurarea transferului tehnologic a rezultatelor cercetării în practica educațională
Mentorat pentru studenți și tineri specialiști privind  dimensiunile educației interculturale Desfășurarea activităților de mentorat pentru studenți în vederea facilitării debutului profesional, pentru tinerii specialiști din domeniul științelor educației în vederea dezvoltării competențelor profesionale pentru asigurarea educației interculturale de calitate