Ediția a 69-a a Conferinței științifice a studenților și masteranzilor Universității de Stat din Tiraspol consacrată aniversării a 90-a de la fondarea Alma Mater

În perioada 13-14 mai 2020, în incinta Universității de Stat din Tiraspol, a avut loc ediția a 69-a a Conferinței Științifice anuale studențești, de această dată, deferit de modul tradițional, la distanță. Studenții și masteranzii facultăților de Biologie și Chimie, Geografie, Filologie și Pedagogie s-au reunit în grupuri pe diferite platforme online și au prezentat rezultatele cercetărilor lor științifice în peste 170 comunicări la cele 12 secții. 

Tehnologiile moderne ne-au permis desfășurarea în bune condiții a ședințelor secțiilor în cadrul cărora au fost abordate tematici diverse, interesante și actuale, iar instrumentele videoconferințelor și de chat au contribuit la inițierea discuțiilor și dezbaterilor constructive și laborioase. 

Toți participanții la conferință vor primi diplome de participare sau de mențiune, iar cei 12 studenți care s-au plasat pe locul I, vor fi premiați financiar.  Lucrările premiante vor fi editate într-o culegere electronică de materiale ale celei de-a 69-a ediții a conferinței studențești.

 Felicitări tuturor studenților participanți și conducătorilor lor științifici pentru efortul depus și rezultatele frumoase obținute. De asemenea, aducem mulțumiri catedrelor pentru organizarea și monitorizarea ședințelor secțiilor în condiții tehnice extraordinare.

Studenții facultății de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale vor prezenta comunicările lor în cadrul secțiilor ce vor fi organizate pe 20 mai. Le urăm succes.