Demararea proiectului „Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”
La 31 martie 2021, reprezentanți ai Universității de Stat din Tiraspol, alături de echipa de proiect a CE PRO DIDACTICA, de universitățile partenere şi de reprezentanții Fundației pentru copii Pestalozzi din Elveţia în Republica Moldova, au participat la Reuniunea de lansare a fazei a II-a a proiectului Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice.
Inițiativa se va implementa pe parcursul a 3 ani, până la finele anului 2023 şi va aborda problemele cu care se confruntă studenţii, viitori profesori, din 4 universități (licență) şi 3 universități (masterat) – de management al claselor multiculturale, cu elevi care provin din diferite regiuni culturale, geografice şi lingvistice, dar şi de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi- şi interculturală.
Mesajele de deschidere și de salut pentru cei peste 60 de participanți au fost rostite de dna R. BEZEDE, Președintă AO CE PRO DIDACTICA și de dna N. BALTĂ, Reprezentanța Fundației pentru Copii Pestalozzi din Elveția în Republica Moldova.
Dna C. BUJAC, coordonator de proiect, a prezentat în mod detaliat obiectivele, activitățile și impactul așteptat al proiectului.
Scopul acestuia constă în îmbunătățirea cunoștințelor şi abilităților profesionale de EIC ale viitoarelor cadre didactice, în vederea dezvoltării competenței interculturale la copii şi tineri. Obiectivele specifice vor cuprinde: integrarea şi promovarea dimensiunii EIC în documentele de politici strategice, dar şi în cele de curriculum ale celor 7 universități cu profil pedagogic de pe întreg teritoriul Republicii Moldova – Chişinău, Bălţi, Comrat, Taraclia şi Cahul; cooperarea dintre universități şi instituţiile de învăţământ preuniversitar pentru dezvoltarea competenței interculturale la copii şi tineri.
Impactul așteptat va viza contribuția la dezvoltarea durabilă şi la asigurarea unei vieţi pașnice, prin valorificarea competenței interculturale în curriculumul pedagogic universitar şi, în perspectivă, pe termen lung, la creşterea nivelului de toleranţă şi non-discriminare în rândul copiilor şi tinerilor, care reprezintă diferite grupuri etnice, religioase, lingvistice.
Experiența C.E. PRO DIDACTICA în domeniul educației interculturale, ca premisă pentru un proiect de succes, a fost parcursă de manieră conceptual-cronologică de dna V. GORAŞ-POSTICĂ, expert proiect, iar V. SCURTU a prezentat pagina web a proiectului https://eic.prodidactica.md/, care urmează a fi completată în continuare cu resurse didactice relevante procesului educațional din universitățile cu profil pedagogic.
Echipele formate au manifestat deschidere și interes pentru implicare în proiect, subliniind necesitatea și utilitatea activităților propuse, or, problemele de integrare culturală, lingvistică, socială persistă în mediile multietnice din societatea noastră, iar școala urmează să răspundă provocărilor multiple cu care se confruntă copiii din grădinițe, elevii de la diferite trepte de școlaritate, studenții și profesorii.
Componența echipei de proiect din cadrul UST:
- ANTOCI Diana, dr., conf. univ., Prorector pentru Activitatea de Cercetare și Relații Internaționale.
- MÎSLIȚCHI Valentina, dr., conf. univ., șef al Catedrei Psihopedagogie și Educație Preșcolară, Facultatea de Pedagogie, coordonator local al proiectului.
- PAVLENKO Lilia, dr., conf. univ., membru al Catedrei Psihopedagogie și Educație Preșcolară, Facultatea de Pedagogie.
- GOLUBIȚCHI Silvia, dr., conf. univ., șef al Catedrei Pedagogie și Metodica Învățământului Primar, Facultatea de Pedagogie.
- POSȚAN Liliana, dr., conf. univ., membru al Catedrei Pedagogie și Metodica Învățământului Primar, Facultatea de Pedagogie.
- URSU Lucia, dr., conf. univ., Departamentul Managementul Procesului de Instruire și Asigurare a Calității, membru al Catedrei Limba și Literatura Română, Facultatea de Filologie.
- CIORBA-LAȘCU Tatiana, lector univ., șef al Catedrei Limbi și Literaturi Străine, Facultatea Filologie.
- SOCHIRCĂ Elena, dr., conf. univ., șef al Catedrei Geografie Umană, Regională și Turism, Facultatea de Geografie.
- CREȚU Vasile, dr., lector univ., membru al Catedrei Geografie Umană, Regională și Turism, Facultatea de Geografie.