Activitatea de cercetare științifică și inovare

Înscrisă în sistemul învăţământului Republicii Moldova ca prima instituţie de învăţământ superior, în Universitatea de Stat din Tiraspol, de rând cu activitatea de pregătire a cadrelor didactice se desfăşoară şi o amplă activitate investigaţională. Activităţii de cercetare şi inovare i-a fost acordată o mare atenţie chiar de la fondarea instituţiei. Cea mai veche instituţie de învăţământ superior dispune de o echipă de cadre didactico-ştiinţifice cu o vastă experienţă de cercetare, care ulterior au constituit baza colectivelor ştiinţifice din diverse instituţii de învăţământ superior şi organizaţii de cercetare din republică. Savanţi de înaltă calificare au activat încă în perioada interbelică: Cozac M.I., Lingau N.G., Şcerbac I.D., Porodico F.M., Iaroşenco M.F. (academician), Volcov I.F., Agasieva N.A. etc.

Primele colective ştiinţifice au fost create în anul de studii 1937-938, atunci au şi fost deschise laboratoare de fizică, chimie, botanică, geografie fizică şi geologie, care a contribuit la constituirea bazei tehnico-materiale pentru procesul de studii şi de cercetare ştiinţifică. În afară de aceasta a fost fondată  biblioteca ştiinţifică cu un fond solid de carte şi un muzeu zoologic.

Către anul 1940 s-a format un colectiv ştiinţific competent care a contribuit la formarea Institutului Pedagogic din Chişinău. Anii celui de-al doilea război mondial au marcat negativ sistemul de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din ţară, inclusiv şi din institut. Dezastrul economic, seceta, foametea, deportările, represiunile au redus simţitor numărul de cadre ştiinţifico-didactice şi ştiinţifice ale Institutului. În perioada postbelică a reînceput completarea laboratoarelor şi catedrelor cu cadre de înaltă calificare. În anul 1954 erau încadraţi în activitatea de cercetare ştiinţifică doar Şapiro M.A., Macarov F.P., Crăciun P.I., Mareţchi S.C., Cotenco I.A., Cozlovschi M.I., Crăciun T.A., Volcov I.F.

O schimbare radicală care a contribuit la revitalizarea sectorului de cercetare ştiinţifică a fost comasarea şi reorganizarea în anul 1954 a unor facultăţi ale institutelor învăţătoreşti şi pedagogice din Chişinău, Bălţi, Tiraspol şi Cahul. În rezultatul acestor restructurări în următorul an de studii în cadrul UST activau 20 de doctori (candidaţi) în ştiinţe, care au constituit un potenţial ştiinţific competent, capabil să restabilească şi să revigoreze activitatea ştiinţifică în laboratoarele de chimie, geografie, fizică, biologie etc.

În aprilie 1955, pentru prima oară în perioada postbelică, a avut loc conferinţa de totalizare a rezultatelor activităţii ştiinţifice a colectivului Institutului. În cadrul acesteia au fost prezentate 30 de rapoarte în 4 secţii: ştiinţe sociale, ştiinţe fizice, ştiinţe biologice şi ştiinţe geografice. Ulterior, organizarea conferinţelor anuale a devenit o tradiţie. În acelaşi an colectivul de profesori a editat un dicţionar rus-moldovenesc de termeni matematici, destinat studenţilor, profesorilor şcolari, cadrelor didactice din institutele şi şcolile pedagogice.

În anul 1956, în legătură cu aniversarea a 25-a de la fondarea UST, a fost editat primul volum de lucrări „Ученые записки ТГПИ”. Aceste volume au continuat să se editeze până la începutul anilor 70 ai secolului trecut.

În anii 70 apar primele culegeri bibliografice ale lucrărilor ştiinţifice ale colaboratorilor: prima include peste 1500 de titluri, iar al doilea volum – peste 2000 de titluri.

Un eveniment important a constituit apariţia celor patru cărţi la istoria matematicii în şcoală, autor G. Gleizer. Alte publicaţii valoroase pentru domeniile corespunzătoare aparţin colaboratorilor A. Novac [1], I. Cotenco, V. Zapadaev,     P. Petric, C. Sluţcaia [2], N. Mihai [3]. Mulţi colaboratori ai institutului (V. Titov, V. Sobeţchi, B. Crivţun, E. Feldman, V. Crupinschi, N. Mihai, I. Antoseac,          G. Verşigora, A. Fedorov, I. Cotenco, A. Novac) au fost autori şi coautori ai manualelor destinate elevilor din şcolile medii sau studenţilor instituţiilor de învăţământ superior: „Elemente de cartografie”, „Geologie istorică”, „Crestomaţie la literatură pentru clasa VII”, „Aritmetica pentru clasa VI”, „Bazele cultivării plantelor”, ş.a. Înafară de aceasta, se editează suporturi pentru cursurile teoretice, practice şi pentru lucrul independent al studenţilor. În mod deosebit s-au remarcat V.Titov, E.Ţurcan, E.Natanzon, G.Bogatîreva ş.a.

Tradiţia reconstituită la sfârşitul anilor 50 de a organiza conferinţe ştiinţifice de totalizare a rezultatelor cercetărilor ştiințifice ale profesorilor şi studenţilor este menţinută pe parcursul întregii istorii a UST. Începând cu anii 60, anual au avut loc cel puţin 1-2 conferinţe pe domeniile: biologie, geografie, matematică, fizică, chimie, pedagogie, filozofie.

Începând cu anii 70 în cadrul UST la Comanda de Stat se îndeplinesc lucrări de cercetare ştiinţifică de o mare importanţă în diverse domenii: cristalografie şi fizica semiconductorilor, chimie, fiziologie, geografie, paleogeografie şi geologie, pedagogie, ştiinţe sociale. Este prodigioasă activitatea editorială: apar cărţi noi, articole ştiinţifice, culegeri de articole și teze, materiale ale conferinţelor ştiinţifice care reflectă rezultatele cercetărilor obţinute de colaboratorii UST.

Etapa contemporană de dezvoltare a cercetărilor ştiinţifice în Universitate este legată de numele lui Miroslav Cozlovschi – savant notoriu şi mentorul unei pleiade de fizicieni, savanţi şi profesori şcolari care pentru prima dată a studiat influenţa câmpului electric asupra proceselor de cristalizare din soluţii şi, tot pentru prima dată, a determinat experimental dependenţa pătratică a vitezei de cristalizare de intensitatea şi de polaritatea câmpului electric. Această dependenţă a fost stabilită experimental şi demonstrată din punct de vedere teoretic. De asemenea, a fost determinată o creştere a durităţii şi modificarea proprietăţilor fizice ale peliculelor subţiri. În 1973 M.Cozlovschi s-a învrednicit de titlul Lucrător emerit al învăţământului superior din RSSM. A fost decorat cu ordinul „Insigna de onoare”.

Anii 80 au fost destul de fructuoşi pentru cercetătorii din Institut. Se efectuau cercetări la Comanda de Stat, fiecare Catedră era încadrată într-o temă de cercetare, se  organizau manifestări ştiinţifice, apăreau numeroase publicaţii ştiinţifice unde erau reflectate rezultatele obţinute de către cercetătorii Institutului. În această perioadă a început pregătirea cadrelor pentru predare şi cercetare în multe centre ştiinţifice şi instituţii de învăţământ superior din Moscova, Leningrad, Kiev, Tbilisi, Cernigov, Novosibirsk şi altele.

Începutul anilor 90 când Institutul capătă statut nou de Universitatea şi este forţată să se refugieze în Chişinău. Aceasta a fost o perioadă destul de grea, dar nici atunci membrii colectivelor de cercetare, nu au stopat activitatea. Uniţi în catedre ei au continuat să efectueze cercetări în domeniile prioritare pentru ţară. Aceşti ani, precum şi începutul anilor 2000 au fost de încercare pentru UST, deoarece în această perioadă s-a format baza ştiinţifică care ulterior a început să se dezvolte, fiind susţinută de proiectele instituţionale şi de fondurile extrabugetare universitare.

Până în 2014 în UST s-au efectuat investigații în conformitate cu direcţiile prioritare ale cercetării-dezvoltării: Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă şi Nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi. Investigaţiile abordează problematica cu caracter fundamental în domeniile ştiinţelor reale (matematica, fizica, informatica) şi ştiinţelor naturii (biologie, geografie, chimie). Conceptele şi strategiile socio-pedagogice şi psihologice de dezvoltare a învăţământului din Republica Moldova, care constituie o altă direcţie importantă de cercetare în cadrul UST, sunt în deplină concordanţă cu tendinţele contemporane de integrare în Sistemul Educaţional European. În anul 2007 UST a fost supusă procedurii acreditării de stat conform Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova pentru profilurile:

  1. Modernizarea procesului educaţional în contextul integrării europene;
  2. Monitorizarea, modelarea şi valorificarea sistemelor biologice şi geoecologice;
  3. Probleme actuale ale ştiinţelor matematice şi fizico-chimice.

În anul 2008 UST a devenit membru de profil al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în baza rezultatelor acreditării activităţii din sfera ştiinţei şi inovării, iar în 2012, Universitatea este reacreditată la compartimentul cercetarea ştiinţifică şi confirmate următoarele profiluri de cercetare:

  1. Concepte şi strategii de modernizare a procesului educaţional;
  2. Studiu regional asupra sistemelor geografice şi biologice;
  3. Probleme actuale ale ştiinţelor matematice şi fizico-chimice.

După reacreditare UST şi-a reconfirmat statutul de membru de profil al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

[1] Novac A. Pervaia russcaia burjuazno-democraticescaia revoliuţia i revoliuţionnoe dvijenie v Rumânii (anii 1905-1907). 1966.

[2] Cotenco I., Zapadaev V., Petric P., Sluţcaia C. „Ocerchi istorii Tiraspolea”, 1967.

[3] Mihai N. Dialecticeschii materialism I sovremennaia fizica, 1968.

Manifestări științifice 2020